Botez Nou-Testamental

Botez_18 oct 2015_v.2-page-001

In data de 18 Oct. 2015 se va organiza un serviciu de botez nou-testamental in cadrul Bisericii Elim. Serviciul de botez va incepe de la ora 9:30, precedat de un program special de rugaciune care va incepe de la orele 08:30. 
Va asteptam cu mare drag pe Dvs. si prietenii sau vecinii Dvs.!

Retrospectiva sau ce face omul intr-un an?

Retrospectiva anului

Stam si ne gandim cum au trecut asa de repede cele 52 de weekend-uri ale anului 2013. S-au dus al fel de iute precum au venit si uite asa ne-am trezit la sfarsit de an. Au fugit secundele, minutele, orele, zilele, saptamanile si lunile fara a cunoaste cuvantul OPRIRE. De fapt, cuvantul OPRIRE, timpul nu-l cunoaste asa cum zicea si Octavian Paler ”Timpul e o fiara care are nesfarsita rabdare de a inghiti totul.”

OPRIRE este cuvantul pe care il recomanda Divinitatea omenirii (Ps.46:10). Nu ne place sa ne oprim din alergarea noastra (pentru ca oprirea,in conceptia unora, inseamna lipsa productivitatii, si prin urmare, afectarea bunastarii si prosperitatii materiale ), insa uneori o mai facem,fie ca e luna decembrie si atunci ne gandim ca e vremea bilantului, fie ca ne tranteste vre-o boala si ne-a lasat fara elanul cotidian.

Oamenii au cunoscut importanta autoevaluarii inca din cele mai vechi timpuri. Astfel, Socrate spunea ca “O viata neexaminata nu merita traita”. Cele 365 de zile ale anului au puterea de a sculpta in noi ceva frumos, ceva placut sau ne pot transforma intr-o caricatura de care ne speriem atat noi cat si prietenii, cunoscutii, natura, spiritele si chiar Dumnezeu.

Imi place sa cred, ca la un moment dat, in aceasta luna, ne vom face timp si ne vom OPRI pentru a ne autoevalua, pentru a ne face o retrospectiva si a vorbii cu noi insine despre realizari si esecuri, despre progres sau regres pe plan spiritual, material, profesional sau relational.Asa, dupa cum spunea Mark Twain, "Cele mai importante doua zile din viata ta sunt ziua în care te-ai nascut {din apa si duh} si cea în care afli de ce".Cerceteaza-ti sufletul, relatia cu Divinitatea si pune-ti intrebari. Sau sters unsprezece luni, ce am facut pentru mine, pentru altii, la scoala, la locul de munca, in Biserica sau societate? Cat am fost de bun sau cat de rau? Cat am zidit sau cat am daramat? Cat am daruit? Care este scopul meu pe acest pamant? Care este rolul meu in Biserica? Care este chemarea mea? Ce sa fac pentru a ramane ceva bun in urma mea? Toate aceste intrebari ti le vei pune doar atunci cand inveti semnificatia cuvantului OPRIRE si a autoevaluarii.

de Cristian V. Parjol

Doar un moment …

Intrarea Domnului Isus în Ierusalim a fost un moment unic pentru această mare cetate şi pentru toţi locuitorii ei.
Dumnezeu a pregătit pentru fiecare dintre noi un moment al întâlnirii cu El, moment pe care trebuie să îl recunoaştem şi pe care nu avem voie să îl trecem cu vederea.
Pentru cei din Ierusalim momentul când Domnul Isus li s-a prezentat a fost momentul descoperirii: atunci când Dumnezeu ţi se face de cunoscut şi înlătură orice îndoială din inimă.
Pavel apostolul a avut parte de descoperirea lui Cristos într-un mod cu totul remarcabil, o întâlnire cu Domnul care l-a schimbat pentru totdeauna.
Petru, unul dintre ucenicii Domnului a avut parte de revelaţia lui Cristos în viaţa sa, Mat 16:13-16 Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.” „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”
Momentul cunoaşterea lui Dumnezeu, trebuie să fie urmat de momentul cercertării personale: oamenii din Iersualim s-au dezbracat de hainele lor şi le-a aşternul pe drumul pe care venea Cristos; după ce ai dezbrăcat tot ceea ce este firesc, trebuie să te îmbraci în Cristos, să iei haina neprihănirii pe care doar El o poate da.
A te cerceta în lumina descoperirii lui Cristos trebuie să producă un rezultat în viaţa ta: nu toţi cei care au avut însă parte de cercetare pot spune că au luat şi o decizie pentru Dumnezeu, un bun exemplu din Scriptură este cel al tânărului bogat care deşi a avut o întâlnire cu Cristos, deşi a fost cercetat de Dumnezeu şi i s-a cerut să ia o decizie, a plecat fără să fi fost schimbat de puterea lui Dumnezeu.
Descoperirea adevărului despre Cristos trebuie să te facă să-ţi cercetezi viaţa şi apoi să te motiveze să iei o decizie pentru Dumnezeu.
Biblia este plină de exemple ale oamenilor care au luat decizii în favoarea lui Dumnezeu după ce au ajuns să cunoască adevărul despre Dumnezeu: Corneliu şi toată casa lui au crezut în Cristos, temnicierul din Filipi a luat cea mai bună hotărâre pentru viaţa lui.
Dumnezeu aşteaptă de la noi acţiune: după ce ni S-a descoperit şi am înţeles chemarea Lui, suntem datori să luăm o decizie în favoarea Lui!

de Adrian Țunea

Intelegerea corecta a Bibliei – optiune sau imperativ?

Înţelegerea mesajului Bibliei nu este un exerciţiu tocmai uşor. Unele pasaje scripturale sunt chiar dificil de înţeles. Cu toate acestea, responsabilitatea înţelegerii corecte a Bibliei nu este doar a pastorilor, a predicatorilor sau a celor care au o activitate cu caracter public şi spiritual. Fiecare creştin autentic are responsabilitatea de a studia Biblia într-un mod foarte serios şi de a o înţelege corect, de-a o aplica în viaţa lui într-un mod corect şi de a o transmite şi altora corect. Cuvântul corect este cel care contează în tot acest proces, care pleacă de la înţelegerea corectă a Bibliei. Creştinul care se apropie de Biblie cu convingerea că acesta este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi cu dorinţa de a înţelege corect adevărurile Bibliei, întâmpină însă câteva dificultăţi.

Una dintre dificultăţi vine din faptul că între lumea cititorului şi lumea Bibliei există foarte multe diferenţe. Diferenţe de cultură, de obiceiuri, diferenţe sociale, politice, geografice, şi alte diferenţe. De aceea este necesar ca pentru înţelegerea Bibliei să fie cunoscute aceste particularităţi ale lumii Bibliei. Autorul creştin, Alfred Kuen, în cartea sa, Cum să interpretăm Biblia, dă un exemplu sugestiv pentru a ilustra importanţa cunoaşterii particularităţilor lumii biblice. În Luca 13:32, Domnul Isus transmite un mesaj lui Irod numindu-l vulpe: „spuneţi vulpii aceleia”. Pe cititorul de azi gândul îl conduce spre înţelegerea faptului că Irod era viclean, acesta fiind punctul de asemănare imediat dintre Irod şi vulpe, dar în vremea Domnului Isus vulpea era simbolul cruzimii. Iată deci că o cunoaştere bună a particularităţilor lumii biblice este foarte importantă pentru înţelegerea Bibliei.

O altă dificultate este dată de lipsa de pregătire biblică şi teologică. Circulă în lumea evanghelică un mit conform căreia ignoranţii şi cei care au puţină educaţie intelectuală sunt mai smeriţi decât cei care studiază şi se pregătesc din punct de vedere intelectual. Pentru a putea înţelege corect Biblia, studiul acesteia şi pregătirea teologică sunt absolut necesare. Creştinul interacţionează cu Dumnezeu sub forma unei colaborări în care omul îşi face partea lui iar Dumnezeu Îşi face partea Lui. Omul nu poate să facă partea lui Dumnezeu, iar Acesta nu vrea să facă partea omului. În procesul înţelegerii Bibliei partea omului este aceea de a studia, de a-şi dezvolta capacităţile intelectuale pentru înţelegerea Bibliei, iar Dumnezeu va descoperi prin Duhul Sfânt adevărurile ascunse în textul Bibliei

O dificultate demnă de a fi semnalată este dată de nivelul spiritual al creştinului care încearcă să înţeleagă adevărurile biblice. Creştinii imaturi, din cauza nivelului scăzut de spiritualitate, au dificultăţi în a înţelege corect mesajul lui Dumnezeu înregistrat în Biblie. Pentru că autorul divin al Scripturii este Duhul Sfânt, care i-a inspirat pe scriitorii Bibliei, adevărurile biblice sunt adevăruri spirituale care trebuie înţelese într-un mod spiritual (duhovnicesc). Cu cât nivelul spiritual al creştinului este mai mare, cu atât acesta înţelege mai bine adevărurile biblice.

Revenind la modul în care creştinul poate ajunge să înţeleagă corect Biblia, studiul textului scriptural trebuie să cuprindă câteva particularităţi ale pasajului studiat care trebuie clarificate pentru o înţelegere corectă a acelui pasaj biblic. Procesul de analizare a unui text biblic trebuie să înceapă cu studierea contextului istoric al acelui pasaj biblic. Este important de aflat: autorul, destinatarii, data scrierii, locul scrierii, cauza scrierii şi scopul scrierii. Cunoscând aceste elemente ale contextului istoric al pasajului putem înţelege mai bine adevărurile transmise în pasajul biblic.

De asemenea este important de studiat contextul literar al pasajului, identificând tipul de literatură al pasajului şi contextul imediat în care acesta apare în Biblie. Biblia, fiind o carte complexă din punct de vedere literar, conţine mai multe tipuri de literatură şi nu toate se interpretează la fel. De aceea este importantă identificarea tipului de literatură al pasajului studiat. Sigur că analiza textului propriu-zis al pasajului nu poate fi omisă. În cadrul acestei analize pasajul poate fi împărţit în paragrafe mai mici pntru a putea fi observat mai uşor. Apoi se identifică indicatorii structurali (cuvinte de legătură, cuvinte cu acelaşi înţeles, cuvinte cu semnificaţie opusă, cuvinte referitoare la aceeaşi persoană). Se explică expresiile sau cuvintele mai dificile apoi se extrag ideile. Întotdeauna ideile descoperite se vor confrunta cu restul Bibliei pentru că ele trebuie să se armonizeze cu întreaga Biblie, iar la final se pot consulta interpretările altor exegeţi, teologi sau autori care au analizat acelaşi text biblic.

Iată deci, un mod de a studia textul biblic în aşa fel încât acesta să fie înţeles corect. Înţelegerea corectă a Bibliei nu este o opţiune, ci un imperativ. În procesul de studiu şi înţelegere a adevărurilor biblice există colaborare între Duhul Sfânt şi cel care studiază Biblia. Duhul Sfânt descoperă, iar credinciosul studiază.

Pentru înţelegerea corectă a Bibliei este nevoie de Duhul Sfânt şi de o metodă corectă de studiu biblic.

de Adrian D. Stupar

Predicatori de oras

M-a chemat cineva să predic într-o duminică într-un sătuc. Trebuie să spun că e o mică bisericuţă de sat, cu un frate sau doi şi patru-cinci surori în vârstă. Deşi n-am putut merge, un gând neclar mă împovăra. Încet s-a cristalizat într-un adevăr impasibil: e mai uşor să predici unei adunări mari de oraş, decât unei bisericuţe dintr-un sat uitat cu şapte fraţi în vârstă, după cum unui psiholog îi este mai uşor să ţină un curs câtorva sute de studenţi pe tema depresiei, decât să consilieze un tânăr cu câteva tentative eşuate de sinucidere.

Dacă avem suficientă luciditate să depăşim argumentele de paie, de genul celor care aduc în discuţie termeni ca incompatibilitatea, lipsa de relevanţă datorată mediilor diferite ale oratorului şi auditoriului sau altele infatuate de genul diferenţelor de educaţie şi cultură sau care blamează ignoranţa, ajungem la o sufocantă conştientizare a insuficienţei discursului creştin actual.

Sunt unii care nu se consideră vizaţi, argumentând că ei nu predică. Daţi-mi voie să vă spun că este aceeaşi stânjeneală pe care o încearcă orice bun creştin care face o vizită la spital unui suferind de o boală incurabilă. Conştientizezi că în încercarea de a oferi încurajare şi consiliere nu oferi decât clişee care ştii şi tu şi pacientul că sunt în van, dar la care ţi se răspunde totuşi cu un zâmbet nobil de politeţe. Resimţind aceste lucruri, unii mai perspicace caută refugiu în poezie şi filozofie creştină, căutând prin discurs semnificaţii adânci, folosind cuvinte puternice pline de un tâlc care scapă şi retorului şi auditoriului. Cruda realitate este că nu oferim altceva decât cel mult o moarte frumoasă…

De ce această preferinţă pentru oraş şi mulţime? Poate pentru că preferăm să ne încerce tracul şi nu neputinţa… Fugim de câţiva fraţi simpli şi neputincioşi, de un tânăr depresiv care nu reprezintă o ameninţare decât pentru el însuşi, de o soră blajină de pe un pat de spital sau de o faţă care iese dintr-o gură de canal zâmbindu-ne ştirb şi rugător… Deşi mai inofensivi, ei se constituie fără vrerea lor în cel mai crunt tribunal, fără a rosti explicit vreo sentinţă! Chiar dacă şi-ar dori, le este cu neputinţă să reacţioneze la un dumnezeu de carton. Chiar dacă bolnavul ar vrea măcar de dragul tău să-şi depăşească infirmităţile, ca o recunoştinţă a empatiei tale, îi este cu neputinţă. Eşti condamnat să te retragi din prezenţa lor neputincios, cu covârşitoarea auto-sentinţă a insuficienţei discursului. Unii, nişte adevărate spirite luptătoare, se retrag, se repliază şi revin mai în forţă cu un discurs reeditat, fiind gata, dacă e nevoie, să-i găsească vinovaţi pe înşişi infirmii pentru faptul că nu-şi recapătă vederea, că nu reacţionează după aşteptări.

Astfel cuminţiţi, nu mai comitem imprudenţa de a predica la sat sau de a vizita vreun suferind. Preferăm să vorbim auditoriului de la oraş, interesat, receptiv, dar care nu reclamă acid lipsa Dumnezeului viu din promisiunile discursurilor noastre, pentru că le-ar putea deranja existenţa. Ce audienţă comodă, care nu ne cere altceva decât verb, decât ordine în gândire şi frumuseţea formulării, care zâmbeşte aprobator când ai reuşit să găseşti în text cele trei puncte ale unei predici reuşite! Ce uşor este să vorbeşti de depresie şi complexe la un party cu amicii! Suntem sofisticaţi dacă vorbim ce frumos au ştiut să moară Socrate şi Cicero, dar imprudenţi dacă luăm cuvântul la o înmormântare. Fariseii primului secol au fost geniali din punctul acesta de vedere. Aveau un sistem religios complex, o religie care nu te-ar fi lăsat în întuneric în ce priveşte spălatul pe dinţi sau câte duşuri să faci pe zi, dar care avea „demnitate” şi care nu negocia cu orbii, şchiopii sau posedaţii. Dacă vreunul vocifera, printr-o mişcare tactică de mare şahist se punea problema păcatului părinţilor sau a celui în cauză, discuţia sfârşind prin desişurile umbroase ale teologiei.

Domnul Isus Hristos vorbea „ca unul care are putere”, având curajul de a se confrunta cu neputinţele şi infirmităţile. Orbului care striga după El şi pe care toţi îl opreau, nu i-a ţinut o predică, ci l-a tămăduit. Multe din învăţăturile Sale le-a dat după ce a vindecat pe cineva sau după ce a înfaptuit o minune. Sate întregi s-ar pocăi dacă am începe programele de biserică vindecând în Numele Domnului Isus mai întâi neputinţele din adunare şi apoi predicând. Petru a predicat în pridvorul lui Solomon, după ce înainte îl vindecase pe olog, rotunjind numărul bărbaţilor ce au crezut la cinci mii.
Suntem chemaţi la a trăi deplin puterea Împărăţiei, la a trăi aşa cum a trăit Isus (1 Ioan 2:6). Este necesar fără-ndoială discursul etic creştin care ne arată cum să vieţuim în lume ca aparţinând alteia, dar nu suficient. Avem nevoie de puterea lui Dumnezeu în toate neputinţele noastre şi-ale altora. Ne este la îndemână tuturor celor născuţi din nou: a gusta darul ceresc şi a deveni părtaşi ai Duhului Sfânt, a gusta Cuvântul cel bun a lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor (Evr. 6:4- 5). Pentru unii prima „înfruptare” a început săptămâna trecută, alţii trebuie să mai lupte, dar rămane un adevăr care a străbătut veacurile de istorie bisericească: numai plini de Duh suntem la plenitudinea trăirii creştine.

de Daniel Argatu

De ce ascultare?

Ascultarea este un subiect despre care fiecare dintre noi ştie multe, dar în câteva cuvinte aş dori să prezint trei adevăruri despre aceasta topica.
În primul rând, Dumnezeu doreşte o ascultare completă din partea noastră. Când mă refer la ascultare completă spun că, atunci când Dumnzeu ne vorbeşte şi ne spune să facem un anumit lucru şi ne dă detaliile despre cum trebuie să-l facem, noi trebuie să procedam întocmai după cum Domnul ne-a spus. Saul s-a dovedit neascultator pentru că, nu a nimicit cu desăvârşire tot ceea ce trebuia să distrugă, ci a prins viu pe Agag şi a cruţat animalele cele mai bune(1 Samuel 15:1-9). La prima citire, una superficială, putem spune că Saul şi-a făcut datoria şi a omorât ce trebuia omorât, dar implinind partial misiunea, Saul s-a dovedit a fi neascultător înaintea Domnului.
Atunci când împlinim 99% din porunca Domnului şi 1% lăsăm neîmplinit, Domnul consideră că noi de fapt n-am ascultat deloc de El, şi ne cataloghează drept oameni neascultători, aceasta este ascultarea incompletă.
Atunci când în împlinirea poruncii lui Dumnzeu intervine voia noastră, rezultă o ascultare selectivă pe care de asemenea, Dumnzeu o cataloghează drept neascultare. În versetul 9 din pasajul amintit ni se spune „Dar Saul […] n-a vrut să le nimicească …”.
În 1 Samuel 15:11 vedem afirmaţia prin care Dumnezeu îl declară neascultător pe Saul, în urma ascultării lui incomplete şi selective. Domnul să ne ajute ca de fiecare dată când El ne cere să facem ceva, să luăm bine seama la ceea ce ne spune, pentru ca printr-o ascultare incompletă sau selectivă să nu ajungem să fim catalogaţi de Dumnezeu drept oameni neascultători şi astfel să-L facem pe Dumnezeu să sufere.
În al doilea rând, Dumnezeu preţuieşte ascultarea mai mult ca slujirea. De atâtea ori, este aşa de mare diferenţa între ceea ce noi preţuim şi ceea ce preţuieşte Dumnezeu, şi ajungem astfel să credem că, dacă slujim Domnului prin multe, nu mai trebuie să fim şi ascultători. Cineva spunea următorul lucru despre ascultare: „De ascultare trebuie să ţinem seama în primul rând, în ultimul rând şi întotdeauna.” Cuvinte foarte adevărate pe care ar trebui să le punem la inimă, pentru ca să putem înţelege că, atât de mult preţuieşte Dumnezeu ascultarea, încât e mai importantă decât orice sacrifiu pe care noi l-am putea face.
Dumnezeu preţuieşte aceasta ascultare aşa de mult pentru că, prin ea putem să devenim plăcuţi Lui. În Psalmul 40:6-8 parcă vedem scris 1 Samuel 15:22 cu alte cuvinte, Dumnezeu nu doreşte jertfe sau sacrificii, ci ne străpunge urechile ca să ascultăm de El, iar atunci, când dorim să ascultăm, putem spune şi noi: „Iată-mă că vin ! Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule !”
Ştiind că Dumnezeu preţuieşte ascultarea mai mult ca orice, conştientizăm că avem nevoie de o atitudine de ascultare a inimii şi a minţii noastre, fără această atitudine tot ce facem poate fi inutil.
În al treilea rând vreau să spun că Dumnezeu onorează ascultarea, dar pedepseşte neascultarea, şi aici ar trebui să fim foarte atenţi, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu drept. Dacă ne uităm în viaţa lui Avraam vedem că Dumnezeu a fost Cel care a onorat ascultarea lui şi îi oferă promisiuni măreţe „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta […] pentru că ai ascultat de porunca Mea !”
Prin 1 Samuel 15:22, înţelegem că ascultarea noastră este un parfum plăcut înaintea Domnului.
Din viaţa lui Saul observăm cum Dumnezeu a pedepsit neascultarea lui prin faptul că l-a lepădat de la împărăţie. Mai avem un exemplu foarte grăitor prin Moise, care pentru o singura neascultare n-a intrat în Ţara Promisă. Dumnezeu îi spusese în pustia Ţin să vorbească stâncii ca aceasta să dea apă, dar el în loc să-i vorbească a lovit stânca de două ori(Numeri 20:1-12), iar Dumnezeu drept consecinţă nu îi permite lui Moise să intre în Ţara Promisă(Deuteronom 32:49-52).
Dacă spuneam că Dumnezeu asociază ascultarea cu un parfum plăcut, El asociază neascultarea cu vrăjitoria, idolatria şi spiritismul. Deci, să ne ajute Domnul ca fiecare dintre noi să fim cu luare aminte pentru că, ori de câte ori nu ascultăm, ne facem vinovaţi de păcate precum vrăjitoria, idolatria sau spiritismul.
Acum la sfârşit o întrebare: Ce preferi, ascultarea sau neascultarea ?

de Paul Kiss,

Ganduri despre clipe …

Gânduri despre clipe… acele clipe pe care le ştim doar noi şi Dumnezeu, când întunericul nopţii cade şi chiar în mijlocul tăcerii e strigătul inimii… dar, dintr-o dată, lumină, pace, dăruire, umple cu har şi putere o formă seacă şi mult prea goală. Binecuvântate momente când îndurarea lui Dumnezeu devine singurul refugiu şi începem să trăim, dar nu noi, căci nu avem lumină fără Soare, nu avem putere fără Stâncă, nu suntem fără Hristos.
Ca tineri, ne frământă de multe ori gândul despre viitor, căci vedem că nu avem nimic, decât nevoia ca Dumnezeu să ne dea totul. Tinereţea este vremea când trebuie să devenim responsabili căci de calitatea decizilor pe care le luăm acum, depinde calitatea vieţii noastre şi mai ales calitatea slujirii înaintea lui Dumnezeu. În cartea sa, Viaţa condusă de scopuri, Rick Warren spune: „Când viaţa are sens, eşti gata să înduri aproape orice, când viaţa nu are sens, totul devine insuportabil. Nimic nu poate egala în putere o viaţă trăită cu scop.”
Binecuvântarea lui Dumnezeu, aceea care îmbogăţeşte şi nu lasă să fie urmată de nici un rău, nu e un lucru de apucat, să se vândă ieftin, pe o ciorbă de linte. Ca să primească binecuvântarea, Avraam a părăsit ţara şi pe toţi cei dragi ai săi şi a mers într-un loc necunoscut, Iacov s-a luptat cu Dumnezeu până la revărsatul zorilor, Iosif şi-a păstrat haina curată, chiar departe fiind de vre-un ochi omenesc care să-l osândească, Ghedeon a dărâmat altarul lui Baal, Abinadab a făcut din casa sa o locuinţă pentru chivotul Domnului, David a fost atât de credincios în lucrurile mici care i-au fost încredinţate, încât a preferat să-şi rişte viaţa luptând cu lei, decât să piardă vreuna din oile tatălui său, Iosia şi-a sfâşiat hainele şi a plâns înaintea Domnului la găsirea cărţii legii… tu, eu?
Pline de har sunt acele momente când îţi vezi nimicnicia şi nu mai poţi privi la slăbiciunile altora căci e prea grea povara propriilor slăbiciuni, când nu mai ai timp ca, asemenea lui David, să rosteşti judecăţi aspre în dreptul altora, fără să ştii că făptaşul eşti chiar tu, când de teama de a nu rosti un cuvânt greşit îţi umplii gura cu ţărână, stai singur şi taci înaintea lui Dumnezeu căci cine ar putea să-I ceară Lui socoteală?… când decizi să faci totul pentru Dumnezeu şi devii cu desăvârşire absorbit de acest scop… atunci El revarsă BINECUVÂNTAREA.
Un singur gând despre clipa biruinţei: când sunt slab, atunci sunt tare.

de Bianca Lidia Radu,