Putem trăi viața în regim de conservare a energiei. Se poate duce ideea de eficiență, de randament dincolo de limitele unde ea este legitimă și binefăcătoare. Aplicând această abordare resurselor unei compani înseamnă, probabil, succes – aplicând-o relațiilor umane înseamnă sărăcie, înstrăinare și singurătate.

Poate de asta marii antrepenori sunt singuri și marele spiritualități sunt nevoiașe. Pentru Marta probabil și pentru ucenici sigur gestul Mariei a fost risipă. Pentru Isus a fost un „lucru frumos”. A folosi cei aproximativ 3000 de euro (după un calcul de criză) pentru un „banal” gest frumos a scandalizat spiritul contabil din ucenici și mai ales pe cel civic.

Frumusețea vieții, însă, începe acolo unde se termină datoria. Generozitatea nu poate fi decât ceva de dincolo de granița strictei datorii. A fi preocupați de a ști strictul necesar care se cere pentru a nu-L supăra pe Dumnezeu, sau pentru a fi un(o) soț(ie) acceptabil(ă) este o viață trăită într-o corectitudine sufletească stearpă, este încercarea paradoxală și imposibilă de a consuma egoist bogăția jerfirii de sine.

Tânărul bogat ar fi vrut și bogăția duhovnicească pe care să o posede zgârcit și egoist, însă Domnul i-a arătat că nu poate fi și sus și jos în același timp, că nu se poate apropia îndepărtându-se, că nu poate egoismul să guste amețitoarele înălțimi ale părtășiei. Hristos i-a propus drumul risipei de sine („du-te de vinde tot…”), dar al bogăției celei mai exclusiviste relații din univers – „…urmează-Mă…” … era invitația de a părăsi lumea rece a strictei datori (spirituale, relaționale), de a depăși simpla zeciuială și a păși într-un tărâm al frumuseții vieții.

Trăirea Mariei, sora Martei si-a lui Lazăr, depășea simpla aritmetică a vieții, ea iubea și practica generozitatea, dând astfel frumusețe vieții. Pe ea o găsim la picioarele Domnului, în timp ce, poate, sarmalele se afumau pe foc. Probabil visătoare fiind trebuia să-i spui de două ori să aspire în casă. Ar fi dat fără ezitare 100 lei pe-o carte, dar s-ar gandi de două ori dacă să-și cumpere o pereche nouă de pantofi, pentru că cei vechi nu mai sunt în tendințe.

Ea a dăruit generos, pentru că l-a întâlnit pe Hristos cel generos: – i l-ar fi putut da pe Lazăr la învierea morților (Ioan 11:24), dar a Isus a făcut-o atunci, într-un act ce ar putea părea risipă (pentru că Lazăr de murit în final tot moare ca toți oameni). David având un Dumnezeu generos exclamă: „Paharul meu este plin de dă peste el ” (Ps. 23:5). Noi respirăm bunătatea Lui în fiecare secundă, bunătate care a dat pe singurul Său Fiu la moarte pentru noi. Fiu care a avut generozitatea infinită să se dezbrace de gloria cerului, îmbrăcând „mantaua firi”, într-un act de smerenie care nu poate fi eglată de maximul smereniilor însumate ale tuturor muritorilor.

Șansa de a nu fi uitați, în primul rând de Hristos (Mc.14:9), este să alegem a face lucruri frumoase pentru El și semeni. Restul e tăcere…

de Daniel Argatu