Predica sustinuta de:
Achim Coriolan
Text:
Ioan 1 : 1 – 14
1:1 La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.
1:2 El era la început cu Dumnezeu.
1:3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
1:4 În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor.
1:5 Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o.
1:6 A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
1:7 El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
1:8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
1:9 Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
1:10 El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
1:11 A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.
1:12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
1:13 născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
1:14 Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.