Predica sustinuta de:Liviu Rades
Dumitru Mot
Text:
Ioan 14 : 15 – 29
-
14:15 Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.
14:16 Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor), care să rămână cu voi în veac;
14:17 şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.
14:18 Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
14:19 Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi.
14:20 În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.
14:21 Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”
14:22 Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?”
14:23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
14:24 Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.
14:25 V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.
14:26 Dar mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
14:27 Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
14:28 Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc şi Mă voi întoarce la voi.” Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl;” căci Tatăl este mai mare decât Mine.
14:29 Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi.